1. Probele în divorţul din culpă comună sau exclusivă a unuia dintre soţi (cele mai întâlnite cereri)

În astfel de dosare, soţul reclamant va fi nevoit să dovedească motivele invocate pentru care soţul pârât se face vinovat pentru destrămarea relaţiilor de căsătorie.

1.1. Cea mai folosită / utilă probă pentru dovedirea motivelor de divorţ este proba cu martori

Aceştia trebuie indicaţi de către reclamant (nume, adresă pentru citare) şi, spre deosebire de celelalte procese civile, martorii propuşi pot fi inclusiv rude de gradul 1 (părinţi), de gradul 2 (fraţi) sau 3 (unchi / nepoţi). Singurele persoane care nu pot fi propuse ca martori în procesul de divorţ sunt descendenţii de gradul 1, adică copiii soţilor în divorţ. Raţiunea pentru care în procesul de divorţ sunt acceptaţi ca martori rudele apropiate este constituită de însuşi specificul acestui tip de dosar, în care instanţa de judecată trebuie să înţeleagă raporturile familiale despre care, de cele mai multe ori, doar membrii familiei au cunoştinţă. Pe de altă parte, interdicţia audierii copiilor în calitate de martori în divorţul părinţilor îşi are justificarea în situaţia delicată în care s-ar afla copiii, nevoiţi să declare sub jurământ faptele petrecute între părinţi.

Martorii audiaţi în procesele de divorţ vor relata despre aspectele cunoscute în mod direct (au văzut situaţii / fapte, au auzit / participat la discuţii / certuri) şi cunoscute / aflate în mod indirect (din relatarile soţilor sau altor persoane).

Judecătorul va aprecia importanţa / concludenţa declaraţiei unui martor, având inclusiv posibilitatea să o înlăture cu prilejul deliberării dacă, spre exemplu, consideră că mărturia a fost vădit părtinitoare (situaţie des întâlnită atunci când martorul audiat este părintele unui soţ). Din acest punct de vedere, martorul ideal în divorţ trebuie ales din afara familiei / rudelor, şi trebuie să fi perceput în mod direct (cu propriile simţuri) aspecte esenţiale din viaţa soţilor, de exemplu: un vecin de bloc care relatează despre certurile / scandalurile gălăgioase ale soţilor, un prieten de familie care vizitează frecvent domiciliul conjugal şi ia parte direct la viaţa soţilor, etc.

1.2. Înscrisurile / actele sunt probe foarte valoroase (chiar obligatorii în cazul certificatului de căsătorie) pentru dovedirea motivelor care au condus la imposibilitatea continuării căsătoriei

Spre deosebire de martori, faptele / împrejurările consemnate prin înscrisuri au o valoare probatorie superioară martorilor, făcând dovada atâta vreme cât nu au fost contestate ca fiind falsificate.

Printre cele mai utile înscrisuri care pot fi folosite în divorţ sunt certificatele medico-legale care atestă necesitatea unor îngrijiri medicale necesare soţului reclamant în urma violenţei fizice îndreptate asupra sa de către soţul pârât. Desigur, ca înscrisuri medicale pot fi folosite inclusiv scrisorile medicale atestând afecţiuni ale soţului pârât, cum ar fi alcoolismul cronic sau ciroza determinată de consumul de alcool.

O altă categorie de înscrisuri care pot fi folosite cu succes în divorţ sunt şi chitanţele / facturile emise pe numele soţului pârât pentru anumite servicii care dovedesc comportamentul / atitudinea culpabilă a acestuia. Spre exemplu, pot fi folosite facturi / chitanţe care dovedesc cheltuirea banilor familiei în cazinouri / pentru jocuri de noroc, sau pentru servicii de escortă / prostituţie (când acestea au fost efectuate în ţări în care aceste activităţi sunt legale).

1.3. Interogatoriul (mărturisirea) este o probă care poate fi folosită cu succes în divorţ, mai ales în situaţia imposibilităţii găsirii unor martori

Acesta constă în formularea unor întrebări la care soţul pârât va fi nevoit să răspundă direct / oral judecătorului, întrebări prin care se intenţionează determinarea acestuia să recunoască anumite fapte de care se face culpabil.

Spre deosebire de administrarea probei cu martori, interogatoriul nu se ia sub prestare de jurământ, aşadar soţul pârât nu se face vinovat de infracţiunea de mărturie mincinoasă în eventualitatea în care dă răspunsuri mincinoase / neconforme cu realitatea. Chiar şi în aceste condiţii, proba poate fi utilă, un judecător experimentat putând percepe nesinceritatea răspunsurilor acestuia şi pronunţa, în consecinţă, o hotărâre temeinică coroborând cu celelalte probe.

1.4. Mijloacele materiale de probă sunt o categorie de dovezi din ce în ce mai folosite în divorţ, odată cu creşterea digitalizării în viaţa cotidiană

În această categorie intră fotografiile, înregistrările audio / video, înregistrările comunicaţiilor de tip “chat”, accesarea unor aplicaţii on-line.

În ceea ce priveşte fotografiile sau înregistrările audio / video, acestea vor putea fi folosite ca probe cu condiţia să nu fi fost obţinute în mod ilegal. Astfel, spre exemplu, se vor putea folosi fotografii ale soţului pârât aflat în spaţiu public împreună cu o persoană cu care întreţine o relaţie extraconjugală, însă nu şi fotografii preluate dintr-un spaţiu privat, fără acordul persoanelor surprinse.

Pe scară largă folosite sunt capturile de ecran ale unor conversaţii chat din cadrul unor aplicaţii de social media (Messenger, WhatsApp, etc). Această modalitate de administrare a probelor poate fi uşor contestată de soţul împotriva căruia este folosită, o captură de ecran nefacând dovada clară a identităţilor persoanelor între care se poartă respectiva conversaţie. Desigur, judecătorul poate considera că respectiva discuţie este autentică în condiţiile în care soţul pârât nu o respinge. În acest caz, soluţia ar fi administrarea unei expertize IT având ca obiectiv stabilirea autenticităţii conversaţiei respective, probă costisitoare şi dificilă.

2. În cazul divorţului pentru separare în fapt de peste 2 ani sau pentru motive de sănătate, dovezile necesare desfacerii căsătoriei se pot reduce la un singur martor sau, în eventualitatea dificultăţii găsirii unui martor, probatoriul se poate limita la un scurt interogatoriu sau chiar înscrisuri din care să rezulte neîndoielnic despărţirea în fapt a părţilor.

3. Pentru divorţul prin acord, fiind o procedură necontencioasă, singura probă admisibilă şi în acelaşi timp suficientă vor fi înscrisurile.