Întotdeauna există o cale!
Partajul bunurilor comune după divorţ reprezintă operaţiunea juridică prin care se împart bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei, sub regimul comunităţii legale de bunuri. Astfel, bunurile deţinute în devalmasie vor fi împărţite între foştii soţi, fiecare dobândind drept de proprietate exclusiv asupra cotei sale.
Prezenţa fizică a părţilor în procesul de partaj nu este obligatorie; acestea pot fi reprezentate de un avocat bun, specializat în partaj după divorţ, atât în faţa instanţei de judecată, cât şi la notar.
Reprezentarea dumneavoastră va fi posibilă prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, care se poate realiza de la distanţă (email, WhatsApp), în baza căruia avocatul va emite împuterniciri avocatiale de reprezentare în faţa instanţelor competente.
Care sunt bunurile comune?
Toate bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei, indiferent dacă doar unul dintre ei figurează pe actul de proprietate, sunt considerate bunuri comune (art. 339 Cod Civil – „Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devalmasie ale soţilor”).
Există totuşi şi bunuri acumulate în timpul căsătoriei care aparţin exclusiv unuia dintre soţi?
Conform art. 349 Cod Civil, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
- bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut expres că ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu fac parte dintr-un fond de comerţ inclus în comunitatea de bunuri;
- drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive înregistrate;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
- indemnizaţiile de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
- bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
- fructele bunurilor proprii.
Cum se împart bunurile? Jumătate – jumătate?
Nu neapărat. Legea prevede că, în principiu, ambii soţi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor. Totuşi, oricare dintre soţi poate solicita şi dovedi că a avut o cotă de contribuţie mai mare de 50%.
Astfel, este posibil ca unuia dintre soţi să i se recunoască o cotă de contribuţie de 100%, iar celuilalt 0%, caz în care primul va primi în proprietate exclusivă toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
Cum dovedesc o cotă de contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor comune?
n primul rând, prin dovada veniturilor (salariare sau de altă natură) pe întreaga durată a căsătoriei – se depun adeverinţele de venit. Instanţa de judecată va lua în considerare, de asemenea, munca prestată în gospodărie de fiecare dintre soţi: prepararea hranei, curăţenia, îngrijirea copiilor etc.
O eventuală moştenire primită de unul dintre soţi, care a fost cheltuită pentru satisfacerea nevoilor gospodăriei, va influenţa cuantumul cotei de contribuţie.
Totodată, instanţa va avea în vedere probele din care rezultă că unul dintre soţi a cheltuit sume semnificative în interes personal (jocuri de noroc, vicii etc.), sau că a avut obligaţii de întreţinere faţă de terţe persoane ori rate de achitat pentru un credit contractat înainte de căsătorie.
Calculul cotei de contribuţie poate fi influenţat şi de faptul că unul dintre soţi a primit ajutor material (bani, produse alimentare) din partea părinţilor.
Probatoriul privind cota de contribuţie a soţilor la dobândirea bunurilor comune este cel mai complex element dintr-un dosar de partaj, motiv pentru care asistenţa şi reprezentarea unui avocat bun sunt esenţiale.
Când se poate face partajul bunurilor soţilor după divorţ?
Ca regulă, oricând, odată cu sau după depunerea cererii de divorţ. Nu există un termen limitat în care foştii soţi trebuie să opteze pentru împărţirea bunurilor – dreptul de a cere partajul este imprescriptibil. De altfel, este posibil ca foştii soţi să nu procedeze deloc la partaj, iar bunurile să rămână în continuare deţinute în devalmasie.
Soţii au însă şi posibilitatea partajării bunurilor în timpul căsătoriei. Conform art. 358 Cod Civil alin. 1:
„În timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînţelegere.”
Cel sau cei care deschid partajul plătesc iniţial cheltuielile. Prin hotărârea instanţei, acestea vor fi imputate şi celorlalţi moştenitori, proporţional cu cota-parte ce le revine.
Cât costă un partaj al bunurilor comune?
Cheltuielile ocazionate de un proces de partaj după divorţ se compun din:
- Taxa judiciară de timbru – 5% din valoarea totală a bunurilor de împărţit;
- Onorariu avocaţial – minim 2% din valoarea bunurilor, variabil în funcţie de complexitatea cazului;
- Onorarii experţi judiciari – necesare în situaţiile în care este nevoie de evaluarea bunurilor sau când se împart terenuri/comodităţi care trebuie partajate în natură (preţul unei expertize judiciare este de minim 1500 lei).
Cine plăteşte cheltuielile ocazionate de procesul de partaj al bunurilor comune?
Iniţial, cel care deschide procesul (reclamantul) suportă cheltuielile aferente.
Prin hotărârea pronunţată de instanţă, însă, cheltuielile reclamantului sunt luate în calcul şi compensate cu cele ale pârâtului, astfel încât, în final, ambele părţi vor suporta costurile procesului proporţional cu cota lor de contribuţie la dobândirea bunurilor, ţinând cont şi de măsura în care pretenţiile au fost sau nu admise.
Ce acte sunt necesare la procesul de partaj al bunurilor după divorţ?
- Certificatul de căsătorie;
- Certificatul sau hotărârea de divorţ;
- Acte de proprietate asupra bunurilor imobile, cum ar fi: contracte de vânzare–cumpărare, titluri de proprietate, extrase de carte funciară, certificat de atestare fiscală;
- Acte privind bunurile mobile, de exemplu contracte de vânzare–cumpărare pentru autoturisme;
- Adeverinţe de venituri salariale sau de altă natură, pentru dovedirea contribuţiei fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune.
Ce se întâmplă cu ratele bancare aferente creditelor de nevoi personale contractate în timpul căsătoriei?
- Creditele de nevoi personale: Totalul ratelor rămase de achitat reprezintă datorii comune (fac parte din pasivul masei partajabile) și vor fi atribuite proporțional cu cota de contribuţie a fiecărui soţ. Astfel, dacă doar unul dintre soţi a contractat creditul, acesta rămâne în continuare obligat să achite ratele conform contractului bancar, iar celuilalt i se impută partea corespunzătoare din datorie.
- Creditele ipotecare: Instanţa nu poate interveni asupra contractului de credit ipotecar – foştii soţi rămân obligaţi faţă de bancă. Totuşi, instanţa poate atribui bunul imobil unuia dintre soţi, ținând cont de cotele de contribuţie, stabilind o sultă în beneficiul celuilalt. Aceasta depinde de acceptul băncii, care va analiza posibilitatea excluderii unui soţ din contract, raportat la scorul bancar al celuilalt.
- Alternative: Dacă banca nu permite modificarea contractului, foştii soţi pot conveni vânzarea locuinţei pentru a achita ratele rămase, ceea ce va duce la încetarea contractului de credit imobiliar.
